Bonfim a revenit pe Bega! „Vreau să-mi demonstrez valoarea!”

Bonfim a revenit pe Bega!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Împrumutat în returul sezonului recent încheiat la Gloria Buzău, Eder Bonfim este decis să demonstreze că merită să rămână în lotul lui Sabău.

Fundașul dreapta de origine braziliană consideră că experiența în Crâng a fost una benefică, deoarece a avut ocazia să joace constant, astfel că acum se simte mult mai pregătit.

"Sunt bucuros că am revenit la Timișoara. Faptul că am jucat la Gloria Buzău m-a ajutat mult, a fost o experiență pozitivă. A fost bine pentru moralul meu și că, din nouă meciuri în care am evoluat, Gloria a câștigat patru și a remizat în alte două dintre ele. Am revenit să muncesc și să sprijin echipa în toate obiectivele pe care și le-a propus în noul campionat. Este normal să fie concurență mare, vreau să muncesc cât se poate de bine, să câștig încrederea noilor antrenori ai formației noastre", a spus jucătorul pentru site-ul oficial al grupării de pe Bega.

În ceea ce privește adversara din turul II preliminar al Ligii, Bonfim vrea să evite cu orice preț o eventuală întâlnire cu Șahtiorul lui : "Nu am preferințe speciale, ar fi bine să dăm peste o formație pe care s-o putem elimina. Șahtior Donețk este cel mai greu de învins, este o trupă puternică, valoarea ei s-a văzut cu scurt timp în urmă, când a cucerit Cupa UEFA. Anderlecht mi se pare, în schimb, cea mai accesibilă dintre cele cinci posibile adversare".
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea peste cap
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea…
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de el. Reacția jucătorului
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii: Iubesc să ofer cât pot de mult
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii:…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în pauza dintre filmări și…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în…
Moment critic pentru Ungaria. Viktor Orban anunță zile grele: NU cerșim!
Moment critic pentru Ungaria. Viktor Orban anunță zile grele: NU cerșim!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×